APM Bacau

Dezvoltarea durabilă la nivel mondial

Conceptul de dezvoltare durabilăa avut ca punct de pornire criza ecologică mondială 1929-1933 şi s-a dezvoltat mai apoi prin înglobarea tuturor sferelor economico-sociale şi umane, ajungând ca în zilele noastre, dezvoltarea durabilă să reprezinte noul drum al umanităţii.

Dezvoltarea durabilă a fost gândită ca o soluţie la criza ecologică determinată de intensa exploatare industrială a resurselor şi degradarea continuă a mediului şi caută în primul rând prezervarea calităţii mediului înconjurător.

Dezvoltarea durabilă promovează conceptul de conciliere între progresul economic şi social fără a pune în pericol echilibrul natural al planetei.

Ideea care stă la baza acestui concept este aceea de a asigura o calitate mai bună a vieţii pentru toţi locuitorii planetei, atât pentru generaţia prezentă, cât şi pentru generaţiile viitoare.

Dezvoltarea durabilă aduce în prim plan un nou set de valori care va ghida viitorul model de progres economic  şi social, valori ce vizează mai ales omul şi nevoile sale prezente şi viitoare, mediul natural – protejarea şi conservarea acestuia, precum şi atenuarea deteriorării actuale a ecosistemelor.

Definiţia dezvoltării durabile, cea mai cunoscută este aceea dată de către Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare (WCED) în raportul „ Viitorul nostru comun" cunoscut şi sub numele de Raport Brundtland:

„Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmăreşte satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi".

Dezvoltarea durabilă este definită de o serie de aspecte:

• Compatibilitatea dintre mediul antropic şi mediul natural;
• Egalitatea de şanse între generaţii care coexistă şi se succed în timp şi spaţiu;
• Situarea pe primul plan al securităţii ecologice în locul maximizării profitului;
• Compatibilitatea strategiilor naţionale de dezvoltare cu cerinţele extinderii interdependenţelor în plan geoeconomic şi ecologic;
• Asigurarea bunăstării generale punând accentul pe calitatea creşterii economice durabile;
• Integrarea organică dintre capitalul natural şi cel uman, în cadrul unei categorii globale ce îşi redefineşte obiectivele economice şi sociale şi îşi extinde orizontul de cuprindere în timp şi spaţiu;
• Trecerea la o nouă strategie cu faţă natural-umană, în care obiectivele dezvoltării economice şi sociale să fie subordonate deopotrivă dezvoltării omului şi însănătoşirii mediului.

OBIECTIVELE STRATEGIEI PENTRU

DEZVOLTARE DURABILĂ A UNIUNII EUROPENE

• Limitarea schimbărilor climatice şi a costurilor şi efectelor sale negative pentru societate şi mediu,
• Să ne asigurăm că sistemul nostru de transport satisface nevoile economice, sociale şi de mediu ale societăţii noastre, minimizând impactl nedorit asupra economiei, societăţii şi mediului ,
• Promovarea modelelor de productie şi consum durabile,
• Îmbunătăţirea managementului şi evitarea supraexploatării resurselor naturale, recunoscând valoarea serviciilor ecosistemelor,
• Promovarea unei bune sănătăţi publice în mod echitabil şi îmbunătăţirea protecţiei împotriva ameninţărilor asupra sănătăţii,
• Crearea unei societăţi a includerii sociale prin luarea în considerare a solidarităţii între şi în cadrul generaţiilor, asigurarea securităţii şi creşterea calităţii vieţii cetăţenilor ca o precondiţie pentru păstrarea bunăstării individuale,
• Promovarea dezvoltării durabile pe scară largă, asigurarea ca politicile interne şi externe ale UE să fie în acord cu dezvoltarea durabilă şi angajamentele internaţionale ale acesteia.

Următoarele evenimente au avut un rol determinant în domeniul protecţiei mediului şi al dezvoltării durabile:

• Conferinţa ONU privind mediul (ECO I),ce s-a desfăşurat în anul 1972 la Stockholm şi care a adus în centrul atenţiei problema deteriorării mediului înconjurător în urma activităţilor umane, problemă deosebit de gravă ce poate afecta viitorul umanităţii şi al vieţii pe pământ;
• 1972 Stockholm - Conferinţa Naţiunilor Unite 

113 naţiuni prezente îşi manifestă îngrijorarea cu privire la modul în care activitatea umană influenţează mediul. Sunt subliniate problemele poluării, distrugerii resurselor, deteriorării mediului, pericolul dispariţiilor unor specii şi nevoia de a creşte nivelul de trai al oamenilor şi se acceptă legătura indisolubilă între calitatea vieţii şi calitatea mediului pentru generaţiile actuale şi viitoare.

• 1983 Comisia Brundtland

Naţiunile Unite înfiinţează Comisia mondială de mediu şi dezvoltare (World Commission on Environment and Development) având ca scop studierea dinamicii deteriorării mediului şi oferirea de soluţii cu privire la viabilitatea pe termen lung a societăţii umane. Această comisie a fost prezidată de Gro Harlem Brundtland, Primul Ministru al Norvegiei la acea dată. Comisia Brundtland a subliniat existenţa a două probleme majore: dezvoltarea nu înseamnă doar profituri mai mari şi standarde mai înalte de trai pentru un mic procent din populaţie, ci înseamnă creşterea nivelului de trai al tuturor. Dezvoltarea nu trebuie să conducă la distrugerea sau folosirea nesăbuită a resurselor noastre naturale şi nici poluarea mediului ambiant.

• 1987 Raportul Brundtland

Comisia Brundtland a elaborat şi publicat documentul "Viitorul nostru comun" (Raportul Brundtland) prin care s-a formulat cadrul care avea să stea la baza Agendei 21, a principiilor Declaraţiei de la Rio.

• 1992 Conferinţa de la Rio - Conferinţa Naţiunilor Unite privind Mediul şi Dezvoltarea

Au participat 120de şefi de stat. Au fost  aduse din nou în centrul atenţiei problemele privind mediul şi dezvoltarea.

Dezvoltarea durabilă reprezintă "o nouă cale de dezvoltare care să susţină progresul uman pentru întreaga planetă şi pentru un viitor îndelungat". Scopul declarat al Conferinţei a fost stabilirea unei noi strategii a dezvoltării economice, industriale şi sociale în lume, cuprinsă sub numele de dezvoltare durabilă – "sustainable development".

• Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi Mediu de la Rio de Janeiro, ce s-a desfăşurat în iunie 1992 şi care a fost considerată cea mai amplă reuniune la nivel înalt din secolul XX. Obiectivul principal al acestei reuniuni a constat în necesitatea găsirii unei căi alternative pentru dezvoltarea globală ăn secolul XXI.

Rezultatele reuniunii s-au concretizat în adoptarea unor documente precum:

- „Declaraţia de la Rio asupra mediului şi dezvoltării", supranumită şi Cartea Terrei,

-„Agenda 21",

-„Convenţia asupra biodiversităţii",

-„Convenţia-cadru privind schimbările climatice",

-„Declaraţia privind pădurile",

-„Declaraţia privind deşertificarea".

• Summitul mondial de Dezvoltare Durabilă de la Johannesburg ce s-a desfăşurat între 26 august – 4 septembrie 2002 în Africa de Sud, organizat sub egida ONU, pentru a promova noi iniţiative de aplicare a dezvoltării durabile şi pentru a construi un viitor prosper şi sigur pentru cetăţenii lumii. Obiectivul principal al Summit-ului l-a constituit continuarea şi amplificarea eforturilor internaţionale de implementare a documentelor adoptate la Rio.

DEZVOLTAREA DURABILĂ LA NIVEL EUROPEAN

1972 – Summit-ul de la Parisa evidenţiat necesitatea acordării unei atenţii deosebite protecţiei mediului în contextul expansiunii economice şi a îmbunatăţirii standardelor de viaţă.

1987 – Actul Unic Europeanreprezintă un punct de referinţă al politicii europene de mediu, fiind menţionată pentru prima dată în cadrul unui tratat al Comunităţii Europene.

1997- La nivelul Uniunii Europene, dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv politic începând cu anul 1997, prin includerea sa în „Tratatul de la Maastricht", tratat ce a conferit protecţiei mediului un statut complet în cadrul politicilor europene.

1999 – Tratatul de la Amsterdama consolidat baza legală a politicii vizând protecţia mediului precum şi promovarea dezvoltării durabile în cadrul Uniunii Europene.

2000 –Şefii statelor membre UE reuniţi în şedinţa Consiliului European de la Lisabona s-au angajat sa creeze, până în anul 2010, "cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume". Strategia de la Lisabona din anul 2000, completată de „Strategia de Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene" adoptată de Consiliul European de la Goteborg în 2001 a consolidat şi impulsionat activitatea U.E. în domeniul dezvoltării durabile şi protecţiei mediului.

2001 – Summit-ul de la Goetheborgunde a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE.

2005 –Comisia a demarat un proces de reviziure a Strategiei de Dezvoltare Durabilă, proces care a cuprins mai multe etape:

• în februarie 2005 Comisia a publicat o evaluare iniţială şi a trasat o serie de direcţii de urmat. Au fost evidenţiate anumite direcţii de dezvoltare non-durabilă care au avut efecte negative: schimbările climatice, ameninţări la adresa sănătăţii publice, creşterea sărăciei şi a excluziunii sociale, epuizarea resurselor naturale şi afectarea biodiversităţii;
• în iunie 2005, şefii de stat şi de guverne din UE au adoptat o declaraţie privind liniile directoare ale dezvoltării durabile, care susţinea că Agenda reînnoită de la Lisabona este o componentă esenţială a obiectivului dezvoltării durabile.

2006 (iunie)a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă pentru o Uniune Europeană extinsă.A avut ca obiectiv general, îmbunătăţirea continuă a calităţii vieţii pentru generaţiile prezente şi viitoare prin crearea unor comunităţi sustenabile, capabile să gestioneze şi să folosească cât mai eficient resursele, precum şi să valorifice potenţialul de inovare ecologică şi socială al economiei în vederea asigurării prosperităţii, protecţiei mediului şi coeziunii sociale".

2007 – în cadrul Summit-ului de la Lisabona, a fost semnat „Tratatul de la Lisabona", denumit oficial „Tratatul de la Lisabona de amendare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi Tratatul instituind Comunitatea Europeană", care cuprinde mai multe protocoale privind schimbările climatice şi lupta împotriva încălzirii globale, precum şi o serie de amendamente cu privire la solidaritatea în probleme legate de furnizarea de energie şi a schimbărilor în domeniul politicii energetice europene.

CONCEPTE ŞI PRINCIPII DE DEZVOLTARE DURABILĂ
            ŞI DE DREPT INTERNAŢIONAL AL MEDIULUI

Evaluările periodice ale Conferinţei de la Rio
(+5, +10, +20)

Comunitatea internaţională s-a reunit pentru prima dată în 1972 la Conferinţa de la Stockholm privind Mediul Uman (Stockholm Conference on Human Environment) pentru a dezbate problema mediului global şi a necesităţilor de dezvoltare.

În urma conferinţei au rezultat:

• Declaraţia de la Stockholm, conţinând 26 de principii;
• Planul de Acţiune pentru Mediul Uman, cu trei componente:
  - programul pentru evaluarea mediului global (Earthwatch);
  - activităţile pentru managementul mediului;
  - măsurile de sprijin.
• Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu(United Nations Environment Programme – UNEP) al cărui Consiliu de Conducere şi Secretariat au fost înfiinţate în decembrie 1972 de Adunarea Generală ONU
• Fondul voluntar pentru Mediu(Voluntary Environment Fund) înfiinţat în ianuarie 1973, în conformitate cu procedurile financiare ONU.

Toate acestea sunt considerate a fi piatra de temelie a primului cadru internaţional pentru tratarea problemelor mediului.

Conferinţa a recunoscut că problemele de mediu ale ţărilor industrializate, cum sunt degradarea habitatelor, toxicitatea şi ploile acide, nu reprezintă probleme neapărat importante pentru toate ţările. Strategiile de dezvoltare ale ţărilor member, nu îndeplinesc necesităţile şi priorităţile ţărilor şi comunităţilor celor mai sărace.

De la înfiinţarea sa, în baza recomandărilor Conferinţei de la Stockholm, UNEP a desfăşurat o serie de activităţi pentru a-şi manifesta în cadrul sistemului ONU, rolul său de catalizator şi coordonator în domeniul mediului.

Activităţile programului pot fi clasificate în două mari grupe:

• orientate pe probleme sectoriale ale factorilor de mediu:poluarea apelor, a aerului şi a solurilor (în special degradarea terenurilor);
• orientate pe probleme globale:ploi acide, epuizarea stratului de ozon, schimbările climatice, defrişarea şi deşertificarea, conservarea biodiversităţii, traficul internaţional de produse/deşeuri toxice şi periculoase, protejarea mediului în perioadele de conflict armat.

Evaluarea efectelor acestor "noi" probleme ale mediului a condus la recunoaşterea faptului că nu s-a realizat un progres din punct de vedere al integrării protecţiei mediului în politicile şi activităţile de dezvoltare.

Obiectivul consacrat prin principiul 13 al declaraţiei de la Rio, nu a fost realizat.

Declaraţia de la Stockholm, Principiul 13
Pentru a realiza un management mai raţional al resurselor, statele membre trebuie să adopte o abordare integrată şi coordonată a planurilor lor de dezvoltare, pentru a asigura că dezvoltarea lor este compatibilă cu necesitatea de a proteja şi îmbunătăţi mediul în beneficiul propriei populaţii.

Necesitatea reorientării eforturilor pentru realizarea obiectivului de integrare, s-a concretizat după unsprezece ani de la Conferinţa de la Stockholm, respectiv în 1983, când Naţiunile Unite au înfiinţat Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare (World Commission on Environment and Development – WCED) cunoscută sub denumirea de Comisia Brundtland.

Această comisie a elaborat şi publicat în 1987 documentul "Viitorul nostru comun" (Raportul Brundtland), prin care s-a formulat cadrul care avea să stea la baza celor 40 de capitole ale Agendei 21. Raportul stă şa baza celor 27 de principii ale Declaraţiei de la Rio care a definit dezvoltarea durabilă ca fiind "dezvoltarea care îndeplineşte necesităţile generaţiei prezente, fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi îndeplini propriile necesităţi".

În iunie 1992, la Rio de Janeiro s-a desfăşurat Conferinţa Naţiunilor Unite privind Mediul şi Dezvoltarea (United Nations Conference on Environment and Development – UNCED) denumită şi "Conferinţa de la Rio", la care s-au reunit 120 de conducători ai statelor lumii.

Cu această ocazie, pe plan internaţional, a fost recunoscută oficial necesitatea de a integra dezvoltarea economică şi protecţia mediului în obiectivul de dezvoltare durabilă. S-a afirmat importanţa, în continuă creştere, a dreptului internaţional al mediului, ca mecanism de codificare şi promovare a dezvoltării durabile.

În urma conferinţei au rezultat:

• Declaraţia de la Rioconţinând 27 de principia,
• Agenda 21, care constituie un plan de acţiune pentru dezvoltarea durabilă cu începere din secolul al XXI-lea, concretizat în 40 de capitole destinate unor domenii de programe specifice, structurate în termenii:
  • bazei de acţiune;
  • obiectivelor de realizat;
  • activităţilor care trebuie efectuate;
  • modalităţilor de implementare.
• Statement of Principles on Forests("Declaraţia principiilor privind pădurile") Este un document fără putere obligatorie, care conţine principiile pentru managementul conservării şi dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de păduri
• Organizarea instituţională a Comisiei pentru Dezvoltarea Durabilă (CSD)
• Mecanismul de finanţarepentru implementarea Agendei 21.

Summitul de la Rio a adus cu fermitate pe arena publică problemele de protecţie a mediului şi de dezvoltare: Agenda 21 şi Declaraţia de la Rio au condus laun acord cu privire la două convenţii obligatorii:

• Convenţia privind Diversitatea Biologică (Convention on Biological Diversity CBD)
• Convenţia cadru privind Schimbările Climatice.

Summitul de la Rio a generat de asemenea o serie întreagă de reacţii pozitive, inclu  zând demararea a numeroase iniţiative pentru implementarea Agendei 21 la nivel local şi a reorientării politicii de protecţie a mediului.
În acelaşi an, în multe state s-au înfiinţat comisii naţionale pentru dezvoltarea durabilă şi s-au întocmit strategii pentru dezvoltarea durabilă.

În ciuda acestor consecinţe pozitive, obiectivul global al Agendei 21, care a făcut apel la o schimbare radicală a sistemelor de valori convenţionale dominante existente şi a proceselor instituţionale, nu a putut fi atins.

RIO+5 (1997)
Evaluarea progresului realizat la cinci ani de la Conferinţa de la Rio (New York, 1997)

A evidenţiat o serie de deficienţe legate în particular de echitatea socială şi sărăcie:

- reducerea asistenţei oficiale acordate pentru dezvoltare şi creşterea datoriilor internaţionale;

- eşecul îmbunătăţirii transferului de tehnologie, a construcţiei capacităţilor pentru participare şi dezvoltare;

- eşecul coordonării instituţionale şi incapacitatea de a reduce nivelurile excesive de producţie şi de consum.

RIO+10 (2002)
Summitul de la Johannesburg

A făcut apel la ratificarea, întărirea şi implementarea mai fermă a acordurilor şi convenţiilor internaţionale privind mediul şi dezvoltarea.

Summitul Naţiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă (World Summit on Sustainable Development – WSSD), care a avut loc la Johannesburg în perioada 26 august – 6 septembrie 2002, a reunit 104 conducători ai statelor lumii şi a avut ca rezultate:

• Declaraţia de la Johannesburg privind dezvoltarea durabilă, 
• Planul de implementare a Summitului mondial privind dezvoltarea durabilă (JPOI).

Summitul de la Johannesburg a reafirmat dezvoltarea durabilă ca fiind un element central al agendei internaţioanle şi a dat un nou impuls pentru aplicarea practică a măsurilor globale de luptă împotriva sărăciei şi pentru protecţia mediului.

S-a aprofundat şi întărit înţelegerea conceptului de dezvoltare durabilă, în special prin evidenţierea importantelor legături dintre sărăcie-mediu-utilizarea resurselor naturale.

Guvernele au căzut de acord şi au reafirmat un domeniu de obligaţii şi ţinte concrete de acţiune pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă.

Prin Declaraţia de la Johannesburg s-a asumat responsabilitatea colectivă pentru progresul şi întărirea celor trei piloni interdependenţi ai dezvoltării durabile:

1-dezvoltarea economică,

2-dezvoltarea socială,

3-protecţia mediului la nivel local, naţional, regional şi global.

În acest sens, eforturile sunt cu precădere axate pe:

• eradicarea sărăciei;
• modificarea modelelor de producţie şi consum;
• protejarea sănătăţii;
• protejarea şi managementul bazei de resurse naturale pentru dezvoltarea economică şi socială.

RIO+20 (2012)
Conferinţa ONU privind Dezvoltarea Durabilă – UNCSD

UNCSD este organizată în conformitate cu Rezoluţia Adunării Generale 64/236, adoptată în septembrie 2009. Conferinţa a avut loc în Brazilia, în 2012, cu ocazia celei de a 20-a aniversări din 1992 a Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare (UNCED), la Rio de Janeiro, şi aniversarea a 10 ani din 2002 Summitul mondial privind dezvoltarea durabilă (WSSD) de la Johannesburg.

Obiectivul conferinţei a fost de a asigura un angajament politic reînnoit pentru dezvoltarea durabilă, evaluarea progreselor realizate până în prezent şi lacunele în punerea în aplicare a rezultatelorsummiturilor privind dezvoltarea durabilă, precum şi abordarea provocărilor noi şi emergente. În acest scop, accentul se pune pe două teme majore:

• Economia verde, în contextul dezvoltării durabile şi al eradicării sărăciei(trebuie avut în vedere legăturile cu Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului – Millenium Development Goals, MDGs) şi
• Cadrul instituţional pentru dezvoltare durabilă.

Toate aceste conferinţe mondiale au influenţat evoluţia

dreptului international al mediului.

Fiind un domeniu relativ nou şi în formare, dreptul şi politica internaţională în domeniul protecţiei mediului evoluează şi pe baza rezoluţiilor şi declaraţiilor unor organizaţii internaţionale, cum sunt : UNEP (Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu), Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) sau Agenţia Internaţională a Energiei Atomice, care au jucat un rol important în cristalizarea principiilor internaţionale pentru protecţia mediului, deşi de multe ori aceste principii nu sunt obligatorii.

Prin repetare şi practică statală, care vizează încorporarea acestor principii în sistemele legale naţionale, acestea pot deveni obligatorii.

Deşi în prezent statele lumii au abordări diferite faţă de aceste principii, respectiv le consideră a fi principii de drept internaţional în formare sau le recunosc ca fiind principii de drept internaţional, ele stau la baza dezbaterilor actuale pentru luarea deciziilor politice privind protecţia mediului la nivel internaţional, şi capătă o importanţă din ce în ce mai mare pentru problemele legate de comerţ şi mediu.

 DEZVOLTAREA DURABILĂ ÎN ROMÂNIA

 STRATEGIA NAŢIONALĂ PENTRU DEZVOLTARE DURABILĂ

În România, ca stat membru al Uniunii Europene, în anul 1997 a fost creat Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă, sub egida Academiei Române, care în timp a reuşit să devină cea mai autorizată voce din societatea civilă în domeniul elaborării de propuneri şi strategii pentru dezvoltarea durabilă a României.

Scopul Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă este de a identifica priorităţile de dezvoltare durabilă ale României şi realizarea acestora prin proiecte concrete la nivel naţional şi local.

Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României

Orizonturi 2013–2020–2030

Guvernul României, întrunit în şedinţă la 12 noiembrie 2008, a dezbătut şi aprobat Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă la orizontul anilor 2013–2020–2030.

Elaborarea Strategiei este rezultatul obligaţiei asumate de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene conform obiectivelor convenite la nivel comunitar, în special cele statuate în Tratatul de aderare, în Strategia Lisabona pentru creştere şi locuri de muncă şi în Strategia reânnoită a UE pentru Dezvoltare Durabilă din 2006.

În urma dezbaterii proiectului la nivel naţional şi regional, cu implicarea activă a factorilor interesaţi şi cu sprijinul conceptual al Academiei Române, Strategia propune o viziune a dezvoltării României în perspectiva următoarelor două decenii, cu obiective care transced dur ciclurilor electorale şi preferinţele politice conjuncturale:

• Orizont 2013: Încorporarea organică a principiilor şi practicilor dezvoltării durabile în ansamblul programelor şi politicilor publice ale României ca stat membru al Uniunii Europene;
• Orizont 2020: Atingerea nivelului mediu actual al ţărilor Uniunii Europene la principalii indicatori ai dezvoltării durabile;
• Orizont 2030: Apropierea semnificativă a României de nivelul mediu din acel an al ţărilor membre ale Uniunii Europene din punct de vedere al dezvoltării durabile. 

Îndeplinirea acestor obiective strategice va asigura, pe termen mediu şi lung, o creştere economică ridicată, în consecinţă, o reducere substanţială a decalajelor economico-sociale dintre România şi celelalte state membre ale UE.

Prin prisma indicatorului sintetic prin care se masoară procesul de convergenţa reală, se creează astfel condiţiile ca produsul intern brut pe cap de locuitor al României să depăşească în anul 2013 media UE din acel moment, să se apropie de media UE în anul 2020 şi să fie uşor superior nivelului mediu european în anul 2030.

Direcţiile principale de acţiune, detaliate pe sectoare şi orizonturi de timp sunt:

• Corelarea raţională a obiectivelor de dezvoltare, inclusiv a programelor investiţionale în profil inter-sectorial şi regional, cu potenţialul şi capacitatea de susţinere a capitalului natural;
• Modernizarea accelerată a sistemelor de educaţie şi formare profesională, sănătate publică şi servicii sociale, ţinând seama de evoluţiile demografice şi de impactul acestora pe piaţa muncii;
• Folosirea generalizată a celor mai bune tehnologii existente, din punct de vedere economic şi ecologic, în deciziile investiţionale;
• Introducerea fermă a criteriilor de eco-eficienţă în toate activităţile de producţie şi servicii;
• Asigurarea securităţii şi siguranţei alimentare prin valorificarea avantajelor comparative ale României, fără a face rabat de la exigenţele privind menţinerea fertilităţii solului, conservarea biodiversităţii şi protejarea mediului;
• Racordarea la normele şi standardele europene privind calitatea vieţii;
• Anticiparea efectelor schimbărilor climatice şi elaborarea atât a unor soluţii de adaptare pe termen lung, cât şi a unor planuri de măsuri de contingenţă inter-sectoriale, cuprinzând portofolii de soluţii alternative pentru situaţii de criză generate de fenomene naturale sau antropice;
• Folosirea celor mai bune tehnologii disponibile, din punct de vedere economic şi ecologic, în deciziile investiţionale din fonduri publice pe plan naţional, regional şi local, introducerea fermă a criteriilor de eco-eficienţă în toate activităţile de producţie sau servicii;
• Asigurarea securităţii şi siguranţei alimentare prin valorificarea avantajelor comparative ale României în privinţa dezvoltării producţiei agricole, inclusiv a produselor organice; corelarea măsurilor de creştere cantitativă şi calitativă a producţiei agricole în vederea asigurării hranei pentru oameni şi animale cu cerinţele de majorare a producţiei de biocombustibili, fără a face rabat de la exigenţele privind menţinerea şi sporirea fertilităţii solului, biodiversităţii şi protejării mediului;
• Necesitatea identificării unor surse suplimentare de finanţare, în condiţii de sustenabilitate, pentru realizarea unor proiecte şi programe de anvergură, în special în domeniile infrastructurii, energiei, protecţiei mediului, siguranţei alimentare, educaţiei, sănătăţii şi serviciilor sociale;
• Protecţia şi punerea în valoare a patrimoniului cultural şi natural naţional; racordarea la normele şi standardele europene privind calitatea vieţii să fie însoţită de revitalizarea, în modernitate, a unor moduri de vieţuire tradiţionale, în special în zonele montane şi cele umede.

Strategia stabileşte direcţiile principale de acţiune pentru însuşirea şi aplicarea principiilor dezvoltării durabile în perioada imediat următoare, în completarea obiectivelor ce derivă din strategiile, planurile şi programele naţionale de dezvoltare.

» Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013–2020–2030

» National Sustainable Development Strategy Romania 2013–2020–2030

PRODUCŢIA ŞI CONSUMUL DURABILE

Integrarea obiectivelor dezvoltării durabile în centrul activităţilor economice presupune modificarea modelelor de producţie şi consum. Această schimbare se poate face prin reglementări, fiscalitate, decizii juridice, solicitări din partea publicului etc.

În abordarea Producţiei şi Consumului Durabile (PCD) este foarte important să se pună accentul pe responsabilizarea mediului de afaceri, alături de conştientizarea societăţii civile, România fiind încă la primii paşi în acest domeniu.

Guvernul şi instituţiile statului au un rol esenţial în includerea în strategiile şi politicile sale a conceptului de Producţie şi Consum Durabile – primul pas fiind chiar Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă.

Guvernul şi instituţiile statului iniţiază şi întreţin un dialog continuu cu societatea civilă, precum şi cu latura productivă şi de servicii – respectiv mediul de afaceri.

Trecerea de la o Producţie şi Consum "cu orice preţ" (preţul legat de eliminarea produşilor "catabolici" ai sistemelor economice fiind uneori mai mare, însă plătit mai târziu, calculele economice neţinând seama de ele la momentul proiectării produsului) la Producţia şi Consumul Durabile, având "preţurile incluse" sau evitând "nota de plată" către alţii – din alte zone geografice sau din viitor, este un proces care porneşte din 3 direcţii:

• Guvernul şi instuţiile statului care, urmând modelul UE, vor facilita accesul Mediului de Afaceri la diferite instrumente către Producţia şi Consumul Durabile,
• Responsabilizarea Mediului de Afaceriprin "presiuni", atât din partea Guvernul şi instuţiile statului, cât şi alături de societatea civilă,
• Conştientizarea scoietăţii civilepentru a "cere" produse şi servicii care au fost proiectate urmând modele de Producţie şi Consum Durabile.
•